Ajunsă la cea de-a treia ediție, după două sezoane în care a strâns peste 130 000 spectatoriCaravana Metropolis – Cinema în aer liber’, cel mai mare festival nomad de film din ţară, revine în Piața Mică din Sibiu, al șaptelea oraş de pe itinerariul din acest an, unde va rămâne între 15 – 20 iulie.

Șase filme nou-nouțe, dintre care două în premieră națională, multi-premiate și aclamate de critici la festivaluri internationale de film în 2014, precum Berlin sau Cannes, vor fi proiectate de marti până duminică, de la 21:30, utilizând cel mai performant echipament de proiecție în aer liber din România. Ecranul gonflabil de 120 m² și singurul proiector digital mobil din țară, de 17.000 lumeni, permit urmărirea filmelor la o calitate înaltă, întâlnită în marile cinematografe ale lumii.

În condițiile în care cinematografele în aer liber și grădinile de vară au dispărut sistematic după anul 1989, numărul cinematografelor a scăzut, iar în unele orașe nici nu există săli de cinema, Caravana Metropolis urmărește facilitarea accesului publicului la film, diversificarea ofertei de petrecere a timpului liber și a ofertei de film, prin prezentarea unor producții premiate la importante festivaluri internaționale de film, precum Cannes, Berlin, laureate la Oscar, Globurile de Aur sau la premiile Academiei Europene de Film, dar care nu se bucură de o atenție deosebită în sistemul tradițional de distribuție, filme europene și producții independente care satisfac cele mai pretențioase gusturi, dar și pe cele ale necunoscătorilor.

Trailerul oficial Caravana Metropolis 2014 și trailerele filmelor sunt disponibile pe caravana.metropolisfilm.ro

INTRAREA ESTE LIBERĂ!

PROGRAM


Pentru rezervări, vă stă la dispoziție site-ul caravana.metropolisfilm.ro

Marţi, 15.07, de la ora 21:30: TANTE HILDA!, regia Jacques Remy Gerard, animație, în competiție în secțiunea Generation Kplus la Berlinale 2014, în premieră națională!În propria grădină botanică, tanti Hilda, o mare iubitoare a naturii, conservă mii de plante din întreaga lume, multe care sunt pe cale de dispariție. Între timp, datorită unei noi cereale create în laborator de o mare corporație, haosul pune stăpânire pe lumea de afară.

Miercuri, 16.07, ora 21:30, BORGMAN, r. Alex Van Warderdam, thriller, în competiție la Festivalul de Film de la Cannes 2013. Un vagabond intră în viața unei familii din înalta societate, transformându-le viața într-un coșmar psihologic. Este Borgman doar un vis, un demon, sau întruchiparea fizică a fricilor noastre?

Joi, 17.07, ora 21:30, PARADISUL SPUBERAT/ THE BROKEN CIRCLE BREAKDOWN, r. Felix Van Groeningen (nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin 2014, Oscarul european pentru cea mai bună actriță). Elise şi Didier se îndrăgostesc la prima vedere, deşi sunt foarte diferiţi. Însă, atunci când fiica lor se îmbolnăveşte grav, iubirea lor este pusă la grea încercare.

Vineri, 18.07, ora 21:30, Adâncul/ The Deep, considerat cel mai apreciat film islandez al tuturor timpurilor (în regia lui Baltasar Kormakur, nominalizat la European Film Awards în 2013, laureat cu 11 premii la EDDA Awards Islanda). Povestea filmului este bazată pe accidentul incredibil care a avut loc în mările Islandei în anul 1984. Un pescar încearcă să supraviețuiască înotând kilometri până la mal prin apele reci, după ce barca de pescuit se scufundă.

Sâmbătă, 19.07, ora 21:30, KON-TIKI – nedistribuit în România (propunerea Norvegiei la Oscar şi Globurile de Aur pentru cel mai bun film străin în 2013, nominalizat la European Film Awards 2013) este producţia norvegiană în regia lui Joachim Ronning şi Espen Sandberg, ce relatează epopeea exploratorului norvegian Thor Heyerdahl, care a traversat Oceanul Pacific timp de 101 zile cu o plută din lemn de balsa în 1947, împreună cu cinci oameni, pentru a dovedi că sud-americanii în epoca pre-columbiană ar fi traversat oceanul pentru a se stabili în insulele polineziene.

Duminică, 20.07, ora 21:30MAREA FRUMUSEȚE/ LA GRANDE BELLEZZA în regia lui Paolo Sorrentino (Oscar pentru Cel mai bun film străin 2014, EFA pentru Cel mai bun film european, în competiție la Cannes 2013). Jep Gambardella își rememorează tinereţea plină cândva de pasiuni, priveşte oraşul Roma ca pe un melanj de figuri politice, artişti, femei din înalta societate, intelectuali și delicvenți.

Un eveniment organizat de: Asociația Culturală Metropolis

Asociaţia Culturală Metropolis, înfiinţată de producătorul Daniel Mitulescu, are ca principal scop realizarea de evenimente non-profit de educare a publicului tânăr, precum Festivalul Internațional de Film pentru Copii KINOdiseea, la care au participat la cele cinci ediții de până acum peste 40 000 de persoane și Festivalul internațional de muzică și cultură Balkanik, care a avut un public de peste 18 000 de persoane la cele trei ediții.

r