Comedy Cluj, cel mai mare festival tematic dedicat filmului de comedie din Europa, ajuns anul acesta la a sasea editie, se desfasoara la Cluj-Napoca intre 10 si 19 octombrie 2014.

De-a lungul celor cinci editii deja desfasurate, “Comedy Cluj” a adus in fata publicului peste 600 de filme de comedie. Mai mult, evenimentele speciale au adus in fata publicului regizori, actori, directori de festival, producatori, distribuitori, critici etc., care au oferit un plus de valoare proectiilor din salile de cinema. Prin evenimentele conexe la care acestia au participat, s-a creat o atmosfera propice dezvoltarii de noi colaborari si proiecte internationale care au contribuit la promovarea valorilor artistice romanesti in strainatate.

Un loc aparte printre multiplele sectiuni si evenimente care se desfasoara in cadrul festivalului este ocupat de sectiunea speciala care se adreseaza filmelor produse in academiile de profil din intreaga lume. Devenita deja traditionala, pe langa faptul ca ofera studentilor, romani si straini, prilejul sa isi proiecteze filmele in fata unei largi audiente, sectiunea reprezinta si un punct de intalnire intre acestia si profesionisti deja consacrati din industrie, oferindu-le ocazia sa interactioneze si reprezentand un catalizator pentru evolutia lor profesionala ulterioara.

Cea de-a VI-a editie a Festivalului International de Film “Comedy Cluj” urmareste aducerea in salile de proiectie din Cluj-Napoca a unei serii variate de filme de comedie produse in intreaga lume, care sa permita publicului o mai buna cunoastere a unui gen cinematografic care se poate dovedi extrem de polivalent, in spatele invelisului comic ascunzandu-se deseori aspecte complexe ale vietii.

Festivalul International de Film “Comedy Cluj” este organizat de Fundatia Europeana Pentru Cultura Urbana, organizatie non-profit creata in anul 2006.