La cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania au fost selectate 12 filme documentare produse sau co-produse în România. 5 dintre aceste filme vor fi prezentate în secțiunea deja consacrată ca „work-in-progress”, iar restul în secțiunile „Trecutul prezent”, „Caut țară”, „Cultura protestului”, „În fața legii” și „Delicatessen”.

CU ȘI DESPRE ROMÂNIA

Unul dintre cele mai așteptate documentare din selecție este „Licu, o poveste românească”, regizat de Ana Dumitrescu, câștigătorul Marelui Premiu la Festivalul Dok Leipzig 2017. Premiera națională va avea loc în martie la One World Romania, iar din august filmul va intra și în cinematografe. „Licu, o poveste românească” este inclus în secțiunea „Trecutul prezent” și prezintă povestea unui bărbat de 92 de ani, trecut prin toate evenimentele istorice majore ale ultimului secol. Cu siguranță filmul îi va face pe spectatori să reflecteze asupra propriei condiții și efemerități.

După premiera internațională care va avea loc curând la Berlinale, în secțiunea Forum, cel mai recent documentar al regizorului Corneliu Porumboiu, intitulat „Fotbal infinit” ajunge în martie și la București, la One World Romania. Și comic și trist și înduioșător, acest documentar minimalist ne ține captivi în lumea unui mic funcționar de provincie care încearcă cum poate să-și depășească propriile limite. Având în aparență același subiect – fotbalul – cu primul documentar al lui Corneliu Porumboiu care vorbea despre relația noastră cu trecutul, „Fotbal infinit” este despre potențialitatea viitorului, despre ce lăsăm lumii în urma noastră.

În secțiunea „Cultura protestului” ne bucurăm de un alt documentar românesc, proiectat în premieră mondială la One World Romania 2018 – „Portavoce”, realizat de Ruxandra Gubernat, Marcel Schreiter și Henry Rammelt. Cei trei autori urmăresc apariția unor tipuri alternative de interacțiune culturală în România, care au contribuit la dezvoltarea societății civile, responsabile pentru protestele de amploare din ultimii ani. Prin interviuri cu organizatorii unora dintre fenomenele de mobilizare civică recente – de la protestul bicicliștilor, Street Delivery, Roșia Montană, Colectiv până la protestele recente împotriva OUG13 – filmul aduce în prim-plan o țară în profundă schimbare, tot mai experimentată într-o cultură a protestului ce își are rădăcinile în scena culturală alternativă.

WORK-IN-PROGRESS

Ca de fiecare dată în ultimii ani, și la această ediție de One World Romania vom prezenta câteva proiecte de film documentar aflate în diverse stadii ale producției, dar încă neîncheiate. Cele 5 proiecte prezentate în această secțiune în 2018 sunt realizate de Radu Ciorniciuc, Cosmin Bumbuț și Elena Stancu, Mona Nicoară, Dragoș Turea și Nora Agapi.

Radu Ciorniciuc a documentat și publicat în 2017 volumul „Acasă”, punctul de plecare pentru documentarul omonim. Filmul va spune povestea unei familii pentru care multă vreme Delta Văcărești a fost acasă, o familia ca atâtea altele din România, izolată de restul lumii, fără acces la utilități, educație sau medici.

Mona Nicoară aduce la One World Romania proiectul său intitulat „Distanța dintre mine și tine”, un documentar despre „cea mai fascinantă femeie din literatura română”, cum i s-a spus Ninei Cassian. În ultimul an de viață, la New York, Nina Cassian se ceartă cu propriul trecut în acest film care explorează relațiile dintre memoria personală și arhiva oficială, dintre artă și putere, dintre supraveghere, auto-cenzură și libertate creativă.

Cosmin Bumbuț și Elena Stancu sunt realizatorii proiectului „Rezidentele” – filmul care documentează viața celor 16 deținute de la Centrul Terapeutic Lotus din Penitenciarul Gherla – primul centru din România pentru deținutele cu depresie, anxietate și tulburări de personalitate.

În documentarul „Alpha Betta Gamma”, Dragoș Turea documentează cum acum jumătate de secol, Republica Moldova a devenit cel mai important câmp experimental de aplicare a energiei atomice în agricultura sovietică. Documentarul este construit pe istoriile și confesiunile oamenilor de știință care au fost implicați în implementarea acestor proiecte.

Nora Agapi este al 5-lea realizator din secțiunea „Work-in-progress” și va prezenta documentarul „Timebox”. Filmul îl are în centru pe Ioan Matei Agapi, tatăl regizoarei și fotograf și realizator de documentare. Prin discuțiile celor doi și secretele care ies la iveală, documentarul aduce în discuție vechea confruntare dintre artă și realitate.

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania are loc între 16 și 25 martie 2018 la București. Timp de 10 zile, proiectăm cele mai noi filme documentare din toată lumea în 8 locații din centrul capitalei. Abonamentele generale și cele de 5 intrări au fost deja puse în vânzare pe site-ul partenerilor de la Eventbook.

Alte secțiuni principale, evenimente speciale și surprize din programul One World Romania 2018 vor fi dezvăluite în curând pe site-ul www.oneworld.ro și pe pagina de Facebook: www.facebook.com/one.world.romania.