Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), ce se va desfăşura în perioada 1-5 octombrie, propune publicului o selecţie muzicală perfect adaptată spiritului evenimentului. Concertul simfonic al Filarmonicii Moldova Iaşi, reprezentaţiile oferite de Alexandrina Hristov şi band-ul acesteia, de Maria Răducanu şi Maxim Belciug, trupa KUMM sau ieşenii Cosmin Vaman, Alexandra Andrei şi Trupa Spam sunt parte din oferta de anul acesta a celui mai amplu eveniment literar din România.

Joi, 2, octombrie, Seara FILIT (ce cuprinde, dela ora 20.00, în Sala Mare a Naţionalului ieşean, dezbaterea avându-l drept invitat pe scriitorul mexican Guillermo Arriaga) se va încheia cu un concert susţinut de Maria Răducanu & Maxim BelciugWhen to her lute Maria sings.

Maria Răducanu şi Maxim Belciug formează un duo cu totul inedit, cu roade muzicale dintre cele mai frumoase. Fiecare îşi are propria carieră: Maria Răducanu – vocea – este poate cea mai tulburătoare, cea mai vibrantă prezenţă de pe scena muzicală de la noi, iar Maxim Belciug s-a consacrat ca un artist al chitarei şi al „Încântărilor“.

Vineri, 3 octombrie, după întâlnirea cu Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, Filarmonica Moldova Iaşi oferă un concert simfonic extraordinar, realizat special pentru FILIT. Dirijorul concertului va fi Mihnea Ignat (Spania), iar solistă tânăra violonistă ieşeană Mălina Ciobanu. În program: G. Bizet – Selecţiuni din Suitele Carmen, W.A. Mozart – Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră în sol major, KV 216, A. Dvorák – Simfonia a IX-a în mi minor, op. 95, Din lumea nouă.

Tot pe 3 octombrie, Casa FILIT va fi gazda unui spectacol nocturn, care va începe cu 5 minute înainte de miezul nopţii. Protagoniştii acestuia vor fi Cosmin Vaman, Alexandra Andrei şi Trupa Spam.

În a patra Seară FILIT, dedicată scriitorului Mircea Cărtărescu, vor concerta Alexandrina & BandAlexandrina Hristov este o artistă complexă, dedicată muzicii, dar şi picturii şi poeziei. Alexandrina cântă în română, franceză şi rusă. Stilul său muzical este greu de definit, dar se încadrează între pop acustic, rock contemporan, alternativ, jazz şi soul, cu elemente inovatoare la nivelul compoziţiei şi versurilor. Alexandrina apare adesea pe scenă alături de o trupă de instrumentişti, dar uneori îşi susţine recitalul în formulă voce-pian.

În ceea ce privește preferinţele sale muzicale, Tori Amos deţine întâietate, cu care împartaşeşte trăsături precum sensibilitatea şi versatilitatea vocii, virtuozitatea de a cânta la pian şi sensibilitatea versurilor, pe alocuri absurde. Alţi artişti care i-au influenţat stilul sunt PJ Harvey, Bjork, Morcheeba.

Noaptea Albă a Poeziei (NAP 2) va fi „acompaniată“ anul acesta de muzica celor de la KUMM. Evenimentul este programat să aibă loc sâmbătă, 4 octombrie, la Casa FILIT, cu începere de la ora 22.30. Trupa de rock alternativ KUMM a susţinut numeroase concerte în străinătate, în ţări precum Italia, Germania, Cehia şi Ungaria, şi a participat la festivaluri precum Pepsi Sziget, Sárvár, 4+4 Days In Motion şi Peninsula. În diferite componenţe, a lansat şase albume de studio şi şapte videoclipuri. Componenţa actuală: Eugen Nuţescu (Oigăn) – chitară, voce, muzicuţă, Kovács András – clape, Mihai Iordache – saxofon, Uţu Pascu – bas, John Ciurea – tobe.

Urmăriţi programul complet al FILIT pe site-ul festivalului, www.filit-iasi.ro. De asemenea, pe acelaşi site puteţi consulta biografiile tuturor invitaţilor, precum şi informaţii la zi privind ediţia a II-a a FILIT. Urmăriţi-ne şi pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/filit.iasi

În total, ediţia 2014 a FILIT va reuni peste 300 de invitaţi de seamă ai literaturii mondiale şi române, precum şi traducători, manageri culturali, critici şi jurnalişti culturali.

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi este un eveniment finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Muzeul Literaturii Române Iaşi. FILIT 2014 se desfăşoară sub Înaltul patronaj Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi beneficiază de parteneriatul Băncii Naţionale a României.