Gărâna Jazz Festival 9-12 iulie 2015 22 June 2015 Gărâna Jazz Festival, cel mai important eveniment open-air de jazz din centrul și estul Europei, va avea loc în perioada 9-12 iulie 2015 și este organizat, ca în fiecare an, de Fundația Culturală Jazz Banat din Timișoara. Festivalul are loc în Poiana Lupului, în localitatea Gărâna din Munții Semenic, Caraș-Severin. 3 Grammy la Gărâna 2015 Gărâna Jazz Festival împlinește 19 ani și și-a dovedit aptitudinile de-a lungul anilor. Au urcat deja pe scenă 7 câștigători și 4 nominalizați ai premiilor Grammy. În plus, multe dintre formațiile prezente la festivalul din munții Semenic au cântat în premieră în România, iar succesul de aici a dus la multe concerte în alte orașe din țară. În 2015, cu ajutorul unor parteneri vechi și noi, Gărâna Jazz Festival is proud to present trei câștigători ai premiilor Grammy, fiecare mai impresionant și diferit decât celilalți. Gonzalo Rubalcaba, câștigător de 2 ori al Grammy Awards (ca producător) și al Latin Grammy Awards, la categoria Best Latin Jazz Album, este cel mai important pianist de jazz cubanez al zilelor noastre. Cu 40 de ani de carieră, 4 premii Grammy, peste 20 de albume solo și zeci de albume în calitate de co-lider și sideman, Stanley Clarke a cucerit de mult timp titlul mult râvnit de “legendă vie” printre muzicienii de jazz. Pentru scena de jazz fusion și funk jazz, Snarky Puppy, câștigători ai premiului Grammy în 2014 pentru “Best RnB Performance”, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase trupe. Gărâna 2015, un festival mai mare După mulți ani doar în Poiana Lupului, festivalul s-a extins. În timpul zilei, jazzul se reîntoarce în curtea hanului La Răscruce, locul unde festivalul s-a născut. Acustica bisericii vechi din Văliug, localitatea cea mai apropiată de Gărâna, va fi pusă din nou în valoare, de data aceasta pentru publicul de jazz. Ambele noi scene ale festivalului sunt dedicate în exclusivitate proiectelor artiștilor români. Gărâna 2015, un nou drum De la nașterea festivalului, acum 19 ani, singura cale de acces a fost dinspre vest. Șoseaua Reșița-Gărâna a fost folosită de artiști străini, în prima lor vizită în România, de muzicieni români din diaspora și de trupele românești nou născute. Pe un drum superb, prin munți și pe serpentine, spre o nouă Mecca a jazzului din România. Pe noua șosea Slatina-Timiș – Gărâna, urcă pe munte și pe scenă mai multe trupe românești decât oricând înainte. Gărâna creează dependență Locul aproape neatins în restul anului oferă zile călduroase, seri răcoroase, păduri virgine, lacuri, priveliști, soare și ploaie. Natura este sălbatică, așa cum trebuie să fie! Muzica te învăluie sau te ademenește – din fiecare direcție sună altfel. Alături de cei mai faini muzicieni de jazz, alături de un public impresionant de fidel, în șlapi sau cizme de gumă, veți deveni dependenți de Gărâna! Caius Giura, 2015 www.garana-jazz.ro https://www.facebook.com/events/839215726158500/ www.facebook.com/GaranJazzFest www.twitter.com/GaranaJazzFest www.instagram.com/garanajazzfestival/ Biletele Abonament complet – 300 ron Bilet pentru o zi – 80 ron Bilet pentru 3 zile – 230 ron Bilet pentru fiecare din celelalte scene – 20 ron Program – vezi pagina următoare Line-up Gărâna 2015 Scena principală – ora 19.00 Joi, 9 iulie Enzo Favata Quartet Nighthawks Tigran Hamasyan Trio Gonzalo Rubalcaba-Volcán Projekt Vineri, 10 iulie Arifa Adam Bałdych & Paweł Kaczmarczyk Ralph Towner & Wolfgang Muthspiel Vlatko Stefanovski Trio Sambata, 11 iulie Renaud Garcia-Fons Sebastian Spanache Trio Biréli Lagrène Gypsy Project Stanley Clarke Quartet Duminica, 12 iulie Stefano Battaglia Trio Snarky Puppy Stucky / Doran / Studer / Tacuma – Hendrix Project Scena Biserica Veche – Văliug – ora 11.00 Vineri, 10 iulie – Cári Tibor Project Sambata, 11 iulie – Nicolas Simion & Zoltán Lantos – Magic Drops Duminica, 12 iulie – Sebastian Spanache & Teodor Pop Scena La Răscruce – Gărâna – ora 14.00 DUMItRIO Marius Iacovania & Traian Neagu Twisted Blue Romanian Jam Session Susținătorii Gărâna Jazz Fest 2015 PARTENERI: Ministerul Culturii, Consiliul Județean Caraș-Severin, Consiliul Județean Timiș, Institutul Cultural Român, Institutul Polonez, Institutul Francez din Timișoara, Centrul Cultural German din Timișoara, Pro Helvetia, Primăria Reșita, Forumul Cultural Austriac, Institutul Italian De Cultură Vitto Grasso. SPONSORI: Silva, Kathrein, Rubyn Meyer-Doru & Trandafir, Bioclinica, Societatea de administrare a Castelului Bran, Jagermeister, Nissan, Autoeuropa, CM Metal Trading, BRD Group Societe Generale, Egeria, Simbol Print, Gasthof-Tirol, Lupo Touring, Eta2U, Pro Air Clean. PARTENERI MEDIA: TVR Timișoara, Radio România, Evenimentul Zilei, Hotnews, Dilema Veche, Observator Cultural, Zile și Nopți, Radio Impuls, Radio Transilvania, Radio Fi, Pressalert , Muzica De Vest, Radio Banatlink, Concerte-azi.ro, Bicicleta Galbena