Ai mai participat vreodată la un eveniment la care apusul și răsăritul de soare să fie în program, iar între ele să fie 4 concerte live, 3 DJ seturi și 11 scurtmetraje?

Și totul să se întâmple pe vârful unui deal, accesibil cu telegondola?

Și, pe lângă această noapte de neratat și neuitat, să mai fie trei zile de festival, cu peste 70 de filme românești, urmate de un mini-turneu în 3 locuri diferite din țară?

Pe vârful muntelui, de la apus la răsărit, cu scurtmetraje și muzică

Filmul de Piatra, festivalul organizat în întregime de voluntari, propune anul acesta o premieră: un super-eveniment, cu filme și muzică, pe vârful muntelui Cozla (650m altitudine). Evenimentul, denumit SHORTS DAY, LONG NIGHT are loc la Piatra Neamț, în cadrul ediției a 7-a a festivalului. Publicul va urca pe munte cu telegondola, la ora 19:00, și va fi întâmpinat de un concert unplugged în aer liber, pe o platformă de lemn cu o panoramă spectaculoasă din care nu lipsesc Valea Bistriței, Muntele Ceahlău, Dealul Petrodava, lacul Bâtca Doamnei și o parte din orașul Piatra Neamț. După ce soarele dispare în spatele munților încep proiecțiile de film: 11 scurtmetraje multipremiate într-o selectie “best-of” Shorts Up. După filme, într-o structură acoperită în formă de iglu, începe petrecerea, cu alte 3 trupe live: Les Elephants Bizarres, Pinholes și Fine It’s Pink și 3 DJ seturi: Matze, Yoon, Adrian R. Petrecerea se termină după ora 6:40, ora răsăritului de soare. Telegondola va funcționa, cu pauze, tot timpul nopții, iar prețul ei este inclus în cel al biletului pentru eveniment: 25 de lei în avans și 35 de lei la intrare.

Trei zile de film românesc la Piatra Neamț

Din 205 filme înscrise, la Filmul de Piatra vor fi proiectate 67 de scurtmetraje, 45 în competiție și 22 în afara competiției. Proiecțiile vor avea loc în aer liber, la Turnul lui Ștefan, și în singurul cinematograf funcțional, Cinema Dacia Panoramic, o sală-mamut de 629 de locuri lăsată în paragină de autorități și uitată de public. Pe lângă scurtmetraje, la festival vor mai fi proiectate o serie de lungmetraje: un film de animație pentru copii, Closer to the Moon în regia lui Nae Caranfil, Kyra Kyralina în regia lui Dan Pița. De asemenea, deschiderea festivalului se face în Teatrul Tineretului, cu o piesă de teatru, “Textul înainte de toate” iar închiderea festivalului se face, în același loc, cu un documentar moldovenesc, despre Doina și Ion Aldea Teodorovici, proiectat în premieră în România.

Volunteer Power, de la organizare la spotul festivalului

De la ediția din 2013, festivalul a decis să devină un manifest de inițiativă independentă și voluntariat, delimitându-se de finanțările publice care mai întotdeauna sunt însoțite de compromisuri sau urmate de scandaluri. Anul acesta, peste 80 de voluntari din toată țara s-au implicat în organizare, împărțindu-se pe departamente și pregătind o serie de surprize publicului și trecătorilor.

Tot voluntarii au creat și spotul festivalului, în care tot ei joacă, coordonați de Andrei Dăscălescu care a filmat și montat clipul. Rezultatul este un spot cu buget zero, dar care arată mult mai bine decât multe dintre spoturile oficiale de promovare turistică de la noi.

 

 

Cele mai bune scurtmetraje din competiție, în mini-turneu

 Scurtmetrajele premiate și cele care primesc cele mai multe aplauze din partea publicului vor face parte dintr-un program “best-of”. Acesta va fi proiectat săptămâna viitoare în 3 locuri din țară: la Piatra Fântânele (Tășuleasa Social), la Cluj (pe 11 septembrie) și la Timișoara (pe 14 septembrie, în cadrul festivalului de muzică Plai).

Print