Cea de-a patra ediție a MECEFF – Mediaş Central European Film Festival, singurul eveniment din România dedicat în exclusivitate cinema-ului din acest perimetru geografic, a ajuns astăzi la jumătate.

Marți, 2 septembrie, concertul susţinut de Hakeshet Klezmer Band din Oradea a dat startul Galei de deschidere prezentate de directorul festivalului, actrița Victoria Cociaș, împreună cu actorul Constantin Cotimanis, lansând cea de-a patra ediție a MECEFF „7+1”.

În cadrul Galei au luat cuvântul personalități precum primarul municipiului Mediaș, domnul Teodor Neamțu, domnul Eduard Kupferberg, Directorul Cancelariei Rabinice a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, marele actor Mircea Albulescu și domnul Horia Barna, din partea Institutului Cultural Român.

După Gală, invitații și publicul festivalului, prezent într-un număr impresionant de peste 1.000 de persoane din Piața Primăriei, a putut urmări, în premieră la Mediaș, cel mai recent film regizat de președintele festivalului, domnul Radu Gabrea – O poveste de dragoste, Lindenfeld.

De altfel, prezența numeroasă a publicului la Gala de deschidere nu a făcut decât să prefațeze succesul de necontestat al acestei ediții: după primele două zile de proiecții, precum și după primul simpozion al festivalului,„Tranziția de la dictatură la democrație. România și Spania, o evoluție în oglindă”, care i-a avut drept invitați pe Emil Hurezeanu și Adrian Liman și care a fost moderat de domnul Horia Barna la Centrul de Urbanism si Incubator de Afaceri pentru IMM-uri din Strada Nicolae Iorga nr. 2, s-a constatat o participare cu 27% mai numeroasă decât la ediția anterioară.

Mai multe, aici